Un alpinist clujean a reușit să cucerească cel mai înalt vârf din Antarctica

Un alpinist clujean a reușit să cucerească cel mai înalt vârf din Antarctica
Publicat: 11/12/2014, 17:53
Actualizat: 11/12/2014, 18:51

Alpinistul Ciprian Pătrașcu a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că și-a cunoscut colegii de expediție doar cu o seară înainte de plecarea propriu-zisă, în Punta Arenas, orașul cel mai sudic din Chile.

„Am participat, în perioada 22 noiembrie – 8 decembrie, la o expediție internațională cu care am reușit să cucerim Vârful Vinson (4.897 de metri), cel mai înalt vârf din Antarctica. În afară de mine, ceilalți membri ai expediției au fost un nepalez, un canadian, un olandez, un australian și doi americani. La început, am avut mari rețineri în legătură cu participarea mea în cadrul acestei expediții deoarece eram singurul român, dar și pentru că agenția care a organizat toată logistica expediției nu ne-a dat opțiunea de a ne cunoaște între noi înainte de această experiență. Practic, noi toți am fost puși în postura de a ne cunoaște doar cu o seară înainte de plecarea propriu-zisă în expediție, în Punta Arenas, orașul cel mai sudic din Chile, unde se organizează majoritatea expedițiilor care au ca scop explorarea și cunoașterea Antarcticii”, a spus Pătrașcu.

După ce și-a cunoscut colegii de expediție, el a constatat că toți erau mult mai experimentați, unul dintre ei, de exemplu, având două ascensiuni reușite pe Everest, iar un altul se întorsese din maratonul Antarcticii, care a însemnat alergare pe zăpadă pe o distanță de 42 de kilometri la temperaturi de minus 30 sau minus 40 de grade Celsius.

„Cu toate acestea, consider că la sfârșitul expediției am reușit să păstrez reputația excelentă pe care o au alpiniștii noștri peste hotare. A fost o mare provocare pentru mine. Principala problemă în cucerirea Vârfului Vinson a fost ridicată de frig, în condițiile în care s-au înregistrat temperaturi de minus 40 de grade. Asaltul final de cucerire a Vârfului Vinson în ziua ascensiunii a durat opt ore, iar coborârea alte trei ore”, a spus alpinistul clujean.

El a subliniat că și logistica organizării unei astfel de expediții constituie o provocare în sine, în condițiile în care accesul pe continentul Antarctica se face doar săptămânal, dacă vremea o permite, timp de trei luni pe an, cu un avion rusesc vechi, care este obligat să aterizeze pe o pistă naturală din gheață.

Ciprian Pătrașcu mai are la activ și alte ascensiuni reușite, printre care cucerirea Vârfului Aconcagua (6.962 metri), în anul 2011 împreună cu alpinistul Vasile Cipcigan (șeful formației Salvamont-Salvaspeo Cluj), cucerirea Vârfului Mont Blanc (4.810 metri), în august 2013, în cadrul unei expediții românești din care au făcut parte, printre alții, și alpiniștii Adrian Vălean și Vlad Căpușan, și cucerirea Vârfului Elbrus din Rusia (5.642 metri), în august 2014, alături de alpinistul Mihnea Prundeanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×